TRANSPUNE, transpun, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba dintr-un loc în altul, dintr-o stare, dintr-o situație în alta. La două din portretele pictorului Rozenthal pictura a fost reconstituită și apoi transpusă pe pînză nouă. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 4/6. ♦ Fig. A da expresie (în scris, pe scenă, pe ecran etc.), a reda, a pune pe hîrtie, în versuri, pe scenă etc. Cuvintele ciudatului bogătaș petrolist nu erau dintre acele ce se pot transpune în fulgurante imagini. C. PETRESCU, A. 305. Cînd Conu Leonida zice că cu «revoluția» noastră am dat «exemplu Evropei», Caragiale nu face decît să transpună, rezumînd, articolele din ziarele de pe vremuri ori proclamația primarului capitalei. IBRĂILEANU, S. 73. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decît aceea în care a fost scrisă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbîndu-i semnul). 2. Refl. Fig. A se strămuta cu mintea în altă situație sau în alt timp. Se transpune cu gîndul în trecut. – Prez. conj. pers. 3 și: să transpuie (CARAGIALE, O. III 17).