TRASOR², trasoare, s. n. 1. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic care se aprinde în clipa descărcării, așa încît proiectilul descrie în aer o traiectorie luminoasă. Trasoare țîșneau pe zare, urmărindu-se ca într-un foc feeric. CAMILAR, N. I 303. 2. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil pe care-l însoțește peste tot (permițînd astfel recunoașterea și urmărirea lui).