TREAZ, -Ă, treji, -ze, adj. 1. (În opoziție cu adormit) Care nu doarme; deștept (2). Se îndoia în sinea lui dacă-i treaz ori visează. VORNIC, P. 194. I se sperie somnul și rămase treaz și nebîntuit de piroteală. ISPIRESCU, L. 73. ◊ (Metaforic) Cînd totul doarme-n zvonul izvorului de pace, Un ochi e treaz în noapte, o inimă nu tace. EMINESCU, O. IV 298. 2. Care nu e beat, care nu s-a îmbătat, care nu e amețit de băutură. Te-ai îmbătat, ticălosule! – îl înfrunta ea cu asprime. – Zău că eram treaz – se dezvinovăți el. SLAVICI, N. II 323. Vezi paharele cum pline tot la gură năvălesc... N-ar fi bine, ș-apoi n-ar avea nici haz, Între noi în astă-seară, numai tu să rămîi treaz. BELDICEANU, P. 128. 3. Care veghează cu atenție; atent, vigilent. Dovada... de încredere o să mă facă de o sută de ori mai puternic, mai treaz decît am fost pînă acum. DEMETRIUS, C. 70. Ia privește-i cum stau toți treji și se uită țintă în ochii noștri. CREANGĂ, A. 39. Auzit-ați de-un viteaz Care vecinic șede treaz Cînd e țeara la necaz? ALECSANDRI, P. P. 214. ◊ Fig. Ca Byron, treaz de vîntul cel sălbatic al durerii, Palid stinge Alexandrescu sînta candel-a sperării. EMINESCU, O. I 32. 4. (Neobișnuit) Cu mintea clară, limpede; înțelept. Firea! Numai prin nedrept ea poate Pe cei slabi să-i facă treji. COȘBUC, P. I 264. A să da tinerilor trup vîrtos și sănătos și minte trează și deșteaptă. PISCUPESCU, O. 29.