TREPĂDA, treapăd, vb. I. Intranz. 1. A umbla repede și fără astîmpăr încoace și încolo; a se agita, a nu-și afla locul. În marginea satului, țăranii trepădau de nerăbdare, umplînd șoseaua și împrejurimea. REBREANU, R. II 248. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise din norocire. CARAGIALE, O. III 241. Ermes trepăda în sus și în jos, ca să ducă în toate părțile poruncile. ODOBESCU, S. III 270. ◊ Tranz. Pentr-o mîndră ca a mea, Multă cale-aș trepăda. BIBICESCU, P. P. 391. 2. (Despre cai) A merge în trap. [Calul] cel din mijloc, cu un cerc mare peste cap, trepăda, de-abia se puteau ține de dînsul cei doi lăturași. GHICA, la CADE. ◊ Tranz. fact. Ce-ți mai trepezi calul geaba, C-aseară s-a făcut treaba C-un voinicel mai de treabă. ȘEZ. V 32. 3. (Popular) A avea diaree.