trigonometrie sf [At: AAT 6671 / Pl: ~ii / E: lat trigonometria, ngr τριγωνομετρία, fr trigonométrie] 1 Ramură a matematicii care studiază proprietățile funcțiilor trigonometrice (1), a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triungi. 2 (Îs) ~ plană Capitol al trigonometrici (4) care se ocupă cu studiul relațiilor ce intervin între laturile și unghiurile triunghiurilor plane. 3 (Îs) ~ sferică Capitol al trigonometriei (1) care se ocupă cu studiul relațiilor dintre laturile și unghiurile triunghiurilor sferice.

TRIGONOMETRIE s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea relațiilor metrice dintre laturile și unghiurile unui triunghi. Cu toată sarcina ingrată de a iniția doi copii răsfățați în tainele trigonometriei... lăsase foștilor elevi amintirea unui om cu multe ciudățenii... dar de o largă înțelegere și pasionată dragoste a cărților. C. PETRESCU, Î. I 12. Acuma facem trigonometrie și geometrie în spațiu. SEBASTIAN, T. 173. ◊ Trigonometrie plană = trigonometrie care se ocupă cu studierea relațiilor dintre laturile și unghiurile triunghiurilor plane. Trigonometrie sferică = trigonometrie care se ocupă cu studierea relațiilor dintre laturile și unghiurile triunghiurilor trasate pe o sferă.

TRIGONOMETRIE, trigonometrii, s. f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea relațiilor metrice dintre laturile și unghiurile unui triunghi. ◊ Trigonometrie plană = trigonometrie care se ocupă cu studierea relațiilor dintre laturile și unghiurile triunghurilor plane. ◊ Trigonometrie sferică = trigonometrie care se ocupă cu studierea relațiilor dintre laturile și unghiurile triunghurilor trasate pe o sferă. – Fr. trigonométrie (< gr.).

TRIGONOMETRIE s.f. Ramură a matematicii care studiază relațiile metrice dintre laturile și unghiurile unui triunghi. [Gen. -iei. / cf. fr. trigonométrie < gr. trigonom – triunghi, metron – măsură].

TRIGONOMETRIE s. f. ramură a matematicii care studiază proprietățile funcțiilor trigonometrice și relațiile dintre ele. (< fr. trigonométrie)

TRIGONOMETRIE ~i f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul relațiilor metrice dintre laturile și unghiurile triunghiurilor. [G.-D. trigonometriei; Sil. -me-tri-] /<lat. trigonometria, fr. trigonométrie

trigonometrie f. partea geometriei care are de scop rezolvarea triunghiurilor rectilinii.

*trigonometríe f. (d. trigon și -metrie din geo-metrie). O parte a geometriiĭ care are de scop măsurarea triunghiurilor determinînd pin ajutoru unor date suficiente, laturile și unghĭurile.

trigonometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. trigonometria, g.-d. trigonometrii, art. trigonometriei

trigonometrie (-me-tri-) s. f., art. trigonometria, g.-d. trigonometrii, art. trigonometriei

trigonometrie s. f. (sil. -tri-), art. trigonometria, g.-d. trigonometrii, art. trigonometriei

TRIGONO- „triunghi, triunghiular”. ◊ gr. trigonon „triunghi” > fr. trigono-, germ. id., engl. id. > rom. trigono-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe triunghiulare; ~cefal (v. -cefal), s. m., reptilă veninoasă din familia ofidienilor, avînd capul triunghiular; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație craniană în formă de triunghi; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., malformație de dezvoltare a creierului, fiind secundară trigonocefaliei; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile metrice dintre laturile și unghiurile unui triunghi; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe triunghiulare.