trimitere sf [At: DRLU / V: ~met~, (înv) trăm~, tremet~ / Pl: ~ri / E: trimite] 1 Dispunere ca cineva să se ducă sau să fie dus undeva Si: (rar) trimis² (1), (înv) trimițătură. 2 (Îs) ~ în judecată Intentare de proces. 3 Dispunere ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație Si: expediere. 4 (Jur; îe) A casa cu (sau fără) ~ A casa cu (sau fără) înaintarea cauzei în altă instanță de judecată. 5 Transmitere prin cineva a unor vești, porunci, salutări etc. 6 Dispunere ca un vehicul să plece cu o destinație precisă. 7 (Înv; ccr) Scrisoare. 8 Scrisoare (la purtător) prin care un medic sau o instituție recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt medic sau altei instituții (de obicei specializate). 9 Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul lui, prin care se atrage atenția cititoruluiasupra unei completări, a unui comentariu sau care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare ori consultare. 10 Referire notată prin „vezi”, prin care se indică ceva (un cuvânt, dosar etc.) pentru confruntare sau consultare.