TRIUMFĂTOR, -OARE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. Romînii se întorseseră triumfători în tabăra lor, încărcați de prăzi bogate. BĂLCESCU, O. I 201. ◊ Fig. Cuprinsurile sînt iarăși alburii, galbene, roșcate. Triumfător, răsare soarele. STANCU, U.R.S.S. 114. ◊ (Adverbial) Uniunea Sovietică înaintează triumfător în cursul istoriei. SAHIA, U.R.S.S. 168. ♦ Fig. Care are sau a avut succes, care a izbîndit. Cu ce naivă mîndrie, cu cîtă bucurie de copil triumfător, spunea ea... isprava aceasta. VLAHUȚĂ, O. A. III 91. ♦ Fig. Care exprimă încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. Și-și purta pretutindeni același aer triumfător al parvenitului fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 246. Voi... N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător? ALECSANDRI, P. II 5. ♦ (Substantivat, m.) Comandant militar roman care a repurtat o mare victorie și a fost sărbătorit cu triumf. Biruitorul se poartă pe una și singura stradă... ca un triumfător roman. NEGRUZZI, S. I 330.