triumfător, ~oare [At: FILIMON, O. I, 123 / P: tri-u~ / Pl: ~i, ~oare / E: triumfa + -ător cf fr triomphateur, lat triumphator, -oris] 1-2 sm, a (Ant) (Comandant militar roman) care a repurtat o mare victorie și a fost sărbătorit cu triumf (1) Si: triumfător. 3 a Care triumfă (1) într-o luptă Si: biruitor, învingător, victorios. 4 a (Fig) Care iese victorios într-o anumită împrejurare. 5 a (Fig) Care exprimă mulțumirea de a fl biruitor Si: impunător, măreț, pompos, solemn.