troiță, troițe s. f. 1. (În religia creștină) Unitatea mistică a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt; Treime, trinitate. 2. Monument votiv de lemn (sau piatră), de forme variate de la cruce până la construcții de tipul unei capele (împodobit cu diferite picturi, inscripții etc.), așezat la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment deosebit. ♦ Icoană alcătuită din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale de cea din mijloc; triptic. 3. (În sintagma) Sfânta Troiță = numele popular al sărbătorii Sfintei Treimi, care are loc la 50 de zile după Paști. [Acc. și: troiță] – Din sl. troica.