trunchĭ n., pl. urĭ, rar și m. (lat. trúnculus, dim. d. trŭncus, trunchĭ. Cp. cu unchĭ, ochĭ ș. a.). Trupu (coloana) care susține copacu. Acest copil e trunchĭ, e masiv, robust, bine dezvoltat, greŭ. Trupu omuluĭ fără cap, mînĭ și picĭoare: un trunchĭ robust. Bușteanu gros pe care măcelaru taĭe carnea. Fig. Linia directă a uneĭ familiĭ din care pleacă ramurile colaterale. A cădea trunchĭ la stomah (un cozonac crud ș. a.), a cădea greŭ, a se mistui greŭ. Trunchĭ de con, con truncheat, cu vîrfu retezat. V. tulpină, cotor.