Definiția cu ID-ul 836146:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ.