TULAI interj. (Regional) 1. Exclamație de spaimă, de mînie etc.; valeu! vai! ajutor! Tulai, drace... dacă mai spunea vorbă, dam în el. DAVIDOGLU, M. 64. O femeie țipă desperată: – Tulai! Săriți c-o omoară! REBREANU, I. 28. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec. Și-l băgai în valea seacă: Tulai, tulai, că se-neacă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. 2. Țuști! zbughi!