TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Și în forma turburător) Care tulbură, neliniștește, emoționează; p. ext. (despre arome, miresme) care amețește (v. îmbătător). Folclorul muzical, cu instrumente bizare și tulburătoare, stîrnește frenezia dansului. RALEA, O. 54. Trandafiri nu mai văzusem... nu ajunsese pînă la mine turburătorul lor parfum. GALACTION, O. I 57. Un biet vătav de curte... Povești turburătoare îți spune la ureche. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ (Substantivat) Cel care tulbură liniștea publică. Turburătorii angajați de poliție fuseseră îndată reduși la tăcere. C. PETRESCU, Î. II 132. – Variantă: turburător, -oare adj.