TULBURARE, tulburări, s. f. (Și în forma turburare) Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Învolburare; fig. neastîmpăr. Eram vesel ca vremea cea bună și... copilăros ca vîntul în turburarea sa. CREANGĂ, A. 34. Ferice de acela ce-n tulburare-i poate Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate. ALECSANDRI, P. I 133. 2. Neliniște, îngrijorare, frămîntare, emoție, zbucium. Umbra înserării începea să se întărească și Șoimaru nu putu băga de samă tulburarea ei. SADOVEANU, O. VII 124. Intra, oare, în turburarea mea și ceva din prestigiul acelui obraz atît de drag, trandafiriu? GALACTION, O. I 58. Ați văzut și voi, fetelor, cum a venit? – le-ntreabă el, ascunzîndu-și, pe cît poate, tulburarea sufletească. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ Mînie, furie. [Lui Tomșa] îi fremătau buzele subțiri de tulburare. SADOVEANU, O. VII 128. Să vază supărarea și tulburarea celorlalte zeițe. ISPIRESCU, U. 10. Fraților, să dați iertare Că am fost în turburare, Căci în cugete curate Acuma vă dau dreptate. TEODORESCU, P. P. 106. 3. Tumult, dezordine, răscoală, răzvrătire, revoltă. Acești cîrtitori de la orașe... ar mai pofti tulburări și războaie. SADOVEANU, E. 29. Vorbește despre niște tulburări țărănești izbucnite undeva, prin Moldova. REBREANU, R. I 299. Se făcu o tulburare și o răscoală între dînșii de nu-i mai putea da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 375. Acest regat, căzînd în turburări civile, se subjugă de Vasili II. BĂLCESCU, O. II 12. 4. Stingherirea activității unui organ anatomic sau a funcției lui. S-au semnalat tulburări de vedere. DANIELOPOLU, F. N. II 38. – Variantă: turburare s. f.