Definiția cu ID-ul 936750:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TULBURAT, -Ă, tulburați,-te, adj. (Și în forma turburat) 1. (Despre apă și alte lichide) Devenit tulbure; (despre rîuri, mări, în opoziție cu lin) agitat, învolburat. Mă visez în cabina vaporului balansat de valurile oceanului tulburat. BART, S. M. 41. Zgomotul creștea, ca marea turburată și înaltă. EMINESCU, O. I 144. Din stînci în stînci el saltă zdrobit... Frumoasa-i limpezime în clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii. ALECSANDRI, P. III 135. ◊ Fig. Să iei o sută de galbini... și să mi-i trimeți cît se poate mai în grabă, fiindcă vremile sînt foarte tulburate. KOGĂLNICEANU, S. 225. ♦ (Despre cer) Acoperit de nori, înnorat; cețos, posomorît. Cerul era turburat, nori groși se primblau ca niște munți pe el. NEGRUZZI, S. I 57. 2. (Despre oameni și despre facultățile sau manifestările lor) Neliniștit, emoționat, zbuciumat, agitat, zăpăcit. Glasul tatei însă fusese mai tulburat ca de obicei. SADOVEANU, O. V 214. Odată Veronica veni turburată și cu ochii în pămînt. GALACTION, O. I 319. Mi-e gîndul turburat, două drumuri am în față. Care-i cel adevărat? EFTIMIU, Î. 93. Ah! Despot, mi-e sufletul uimit, Mi-e mintea tulburată. ALECSANDRI, T. II 106. ♦ Amețit de băutură. Brațele goale, ciolănoase... se ridicau mereu peste capetele tulburate, amenințînd ori prevestind o primejdie. REBREANU, I. 34. ♦ Mînios, furios. Îl aruncă mult mai îndărăt, izbind și pe zmeu în cap, iară zmeul veni turburat, se luptă cu Prîslea... și rămase și el mort. ISPIRESCU, L. 86. Las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. CREANGĂ, P. 304. – Variantă: turburat, -ă adj.