tureác m., pl. ecĭ (d. tur 1. V. tureatcă și cĭoarecĭ). Munt. Cĭoarecĭ, pulpare, tuzlucĭ (în Olt. turuĭac, pl. ĭecĭ). Munt. vest, Trans. Maram. Tureatcă, carîmb: cercetînd tureciĭ vechĭ (Agrb. Înt. 182). S. n., pl. ece. Rest (cupon) dintr’o trîmbă de pînză, dintr’o pîne saŭ dintr’o lămîĭe. – Și cureac în Munt. est, Mold. (Șez. 30, 168). V. chĭostec.