tînjálă f., pl. e (vsl. tenžalo, d. tenžiti, a trage, a tîrî. V. potîng, stejesc, stînjinesc). Prăjina cu care se prelungește proțapu (de care se leagă pintr’o cîrceĭe) cînd vreĭ să’njugĭ maĭ mult de cît doĭ boĭ. Prăjina care, fiind înțepenită’n jug, servește la tîrît o căpiță, o grapă, un tăvăluc, un plug ș. a. Fig. A te lăsa pe tînjală, a te lenevi, a’ncepe să lucrezĭ maĭ alene. V. rudă 2.