Definiția cu ID-ul 934359:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÎRȘÎI, tîrșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. ♦ A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșii vb. IV.