TĂBĂCAR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor; dubălar. Sînt fire nevăzute mai tari ca otgoanele, trăgîndu-l spre o lume pe vecie străină de lumea calfei de tăbăcar. C. PETRESCU, A. R. 56. Eu – ca să zic așa – ce sînt decît o calfă de tăbăcar murdar, soios așa cum sînt, pe cît timp el?... ARDELEANU, D. 29. Măcelarii alergară, Carnea-ndată-o cumpărară, Și pielea ei, tăbăcarii. ALECSANDRI, P. P. 266.