UMBLĂREȚ, -EAȚĂ, umblăreți, -e, adj. (De obicei ironic) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe, să hoinărească. Nu-l încăpea lungul văilor, – de nebun și umblăreț ce era. VLAHUȚĂ, N. 123. ♦ (Substantivat, glumeț) Excursionist, turist. Spre deosebire de umblăreții cu tolbele doldora de merinde, localnicii nu aveau, s-ar fi părut, suflete de poeți. PAS, L. II 157.