UMILINȚĂ. Subst. Umilință, umilitate (rar), umilire, înjosire, supunere, supușenie, smerenie, smerire (înv.), docilitate, obediență (livr.), sumisiune (livr.). Ploconeală, ploconire, plecăciune, căciuleală, căciulire, lingușeală, lingușire, lingușitură (rar); slugărnicie, slugărie (fig.), servilism (livr.), servilitate (rar), obsecviozitate (livr.). Înjosire, ofensare, ofensă, insultare, insultă, injurie, jignire, rușine, ocară, batjocorire, batjocură, necinste, necinstire (rar), dezonoare. Umilit. Lingău, lingușitor, perie (fig., fam. și depr.), periuță (peior.). Adj. Umil, supus, plecat, ascultător, smerit, cu mîinile la piept, cu căciula în mînă, docil, obedient (livr.). Lingușitor, slugarnic, servil (livr.), obsecvios (livr.). Umilit, cu coada între picioare, înjosit, ofensat, jignit. Umilitor, rușinos, înjositor, dezonorant, degradant, ofensator, ofensant (rar), insultător, injurios, jignitor, batjocoritor. Vb. A fi umil (supus, plecat etc.). A se umili, a se înjosi, a face sluj, a cădea la pămînt în fața cuiva, a veni la poalele cuiva, a-i săruta cuiva picioarele, a se supune, a da ascultare, a se smeri. A se ploconi, a se căciuli, a (se) linguși; a măguli, a lua pe cineva cu măgulele, a umbla cu măturica, a pupa pe cineva în bot, a-i cînta cuiva în strună; a fi servil, a slugări (fig.). A umili, a înjosi, a ofensa, a insulta, a jigni, a batjocori, a-și bate joc de cineva, a face de rușine (de ocară), a lua în rîs (în derîdere). Adv. Cu umilință, cu supunere, cu smerenie; tapinos (înv.); (în mod) servil; în bătaie de joc. V. batjocură, blestem, defăimare, discreditare, ofensă, servilism.