unic¹, ~ă a [At: AR (1829), 152/14 / A și: unic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat unicus, fr unique] 1 (Indică numărul) Care este unul singur, care nu este însoțit de alții sau de altele de același fel Si: singur. 2 (Îs) Sens ~ Sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe o arteră și care permite folosirea întregii lățimi a părții carosabile. 3 Care nu poate fi asemănat cu altul. 4 Care nu poate fi comparat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale) Si: excepțional (6), incomparabil.