unire sf [At: EUSTATIEVICI, GR. RUM. 28^v/1 / Pl: ~ri / E: uni³] 1 Contopire într-un singur tot Si: (înv) obștire, (înv) linie¹. 2 Alianță în vederea unui scop comun. 3 (Pex) Acord de idei între persoane Si: (înv) uniciune (2). 4 (Olt; îe) A fi toți la o ~ A fi uniți. 5 (Olt; îe) A fi de ~ A se înțelege unul cu altul. 6 (Olt; îae) A se obișnui unul cu altul. 7 Stabilire a unei legături de căsătorie Si: (pop) însoțire. 8-9 (Îljv) Într-o ~ (sau în ~) (Care este) de comun acord Si: împreună.