Definiția cu ID-ul 938851:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URA2, urez și (2) ur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A formula o dorință de bine la adresa cuiva (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a felicita. Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. ◊ Fig. Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. ◊ (Învechit, construit cu acuzativul) Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Refl. reciproc. Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. ◊ Intranz. Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trîmbița). GOROVEI, C. 368. 2. Intranz. A recita «plugușorul» sau alte colinde de anul nou, umblînd (în grup cu alții) de la casă la casă. Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. ◊ Tranz. (Rar) Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. 3. Tranz. A face orații de nuntă. Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.