URMARE, urmări, s. f. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. 1. Consecință, concluzie, rezultat. Cearta de la horă nu va rămîne fără urmări. REBREANU, I. 35. Trebuie să sufăr urmările faptelor mele. BOLINTINEANU, O. 405. Simți urmările nesocotinței sale. NEGRUZZI, S. I 25. ◊ Loc. conj. Prin (sau, învechit, în) urmare = în consecință, în concluzie, așadar, deci. Licitația se va ține prin urmare de bună seamă și ei nu vor mai putea cîrti. VORNIC, P. 190. Eu te-am văzut mititică cît o șchioapă... În urmare, mi se poate trece cîte le zic. ALECSANDRI, T. 995. 2. Ceea ce urmează după...; continuare (a unei lucrări, a unei acțiuni). Iată urmarea istoriei mele. GHICA, A. 407. Spune, ne rugăm, pînă în sfîrșit toată urmarea întîmplării. DRĂGHICI, R. 26. ◊ Expr. A da urmare (unui ordin, unei dispoziții) = a pune în aplicare, a lua în considerare, a da curs, a executa. 3. (Învechit și popular) Mod de a proceda, de a se purta; procedeu, faptă, purtare. Tată-su, care-i om bun și blajin, o mîngîie. Dar el nu știe de urmările ei, ca maică-sa. SADOVEANU, O. VIII 214. Potoliră cîrtirile poporului asupra acestei urmări arbitrare. NEGRUZZI, S. I 241. Să avem milă de nesocotita lui urmare. DRĂGHICI, R. 6.