URSUZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre persoane și despre înfățișarea sau atitudinea lor) Morocănos, neprietenos, necomunicativ, posac. Ce figură ursuză și posomorîtă are Peruianu! VLAHUȚĂ, O. A. III 65. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia, singur prin ogradă. CARAGIALE, O. I 284. ◊ (Adverbial) Se uită ursuz la nevastă-sa care are bani, dar nu-i dă. REBREANU, I. 15. ◊ (Substantivat) Ești un ursuz și un fricos capabil să-mi strici toată dispoziția! REBREANU, R. II 99. ♦ Fig. (Despre obiecte) Lipsit de atracție, respingător. După o lună de ședere într-un loc, i se păreau vechi și ursuze toate lucrurile din odaie. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. id. O. A. 86. – Variantă: hursuz, -ă (SADOVEANU, M. C. 7, HOGAȘ, DR. II 2, CREANGĂ, P. 292) adj.