uscătúră f., pl. ĭ. Lucru uscat (lemn, pîne): mĭ-am rupt dințiĭ în uscătura asta de pîne. Iron. Om uscățiv și urît: ce uscătură! Pl. Mezelurĭ, mîncărĭ fără zeamă și care se pot mînca și fără farfurie (măsline, brînză, sardele ș. a.). Prov. Pădure fără uscăturĭ (lemne uscate) nu e, societate care să n’áĭbă și vre-un membru păcătos nu e. Olt. Uscățea. V. sorbitură, udătură.