USCĂȚIV, -Ă, uscățivi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Slab, costeliv. În vreme ce oamenii se frămîntau așa, Pavel Tunsu, un bărbat uscățiv, cu cap mic și cu ochi hrăpăreți, ginerele babei Ioana, se tocmea cu copilașul său, Costică. REBREANU, R. II 28. Scotoci uscățivul meu călugăr printre hribii rămași în traistă. HOGAȘ, M. N. 119. Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I 132. ♦ (Rar, despre plante sau părți ale lor) Fără frunze; gol, uscat. Vîntul tăios... smulgea ultimele frunze moarte, ciocnea ramurile uscățive unele de altele. DUMITRIU, N. 184.