VAIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de suferință; tînguire, bocet; vaier. Și-i răspundeau vaietele și strigătele de ajutor: – Măi fraților. îndurați-vă. CAMILAR, N. I 55. Din cîmpul mohorît și înecat, venea un vaiet de dihanie rănită. GALACTION, O. I 379. Zbierat, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. ALECSANDRI, P. III 14. ◊ Fig. Ce chiot, ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatic vuiește. BACOVIA, O. 28. Și dintre tei, Un vaiet lin de clopoței Suspin-abia ca-n vis. ARGHEZI, V. 71. Vaietele cîntecului de-afară i se jăluiau în urechi din ce în ce mai sfîșîeioare. VLAHUȚĂ, N. 111.