VAST, -Ă, vaști, -ste, adj. (Despre terenuri, construcții) Foarte larg, întins, de mari dimensiuni, de mari proporții. Trec mii de bluze-albastre pe uliți matinale Și-n ateliere vaste, uneltele-și vorbesc. VINTILĂ, O. 20. În cuprinsul vastei grădini, domnește o liniște deplină de țară. BOGZA, M. S. 18. La catul al doilea... era un vast salon de primire. VLAHUȚĂ, O. A. III 83. Într-o baracă vastă... stau toți în picioare. CARAGIALE, O. III 22. ◊ (În construcții figurate) Stau neclintiți în fața plăcii Cei cinci eroi și marii munți Și tot imperiul vast al păcii Și urșii mari și mai mărunți. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 121. ◊ (Rar, despre abstracte) Cîteva zile trăise o viață necunoscută și vastă pentru care soarele răsărea prea tîrziu și asfințea prea devreme. C. PETRESCU, R. DR. 92. Am constatat la dînsul o vie inteligență, luminată printr-o lectură deja vastă la vîrsta lui. CARAGIALE, O. VII 213. De ce boala și moartea să fie partea voastră, Cînd ei în bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri. EMINESCU, O. I 59.