vatră s.f. 1 Loc special amenajat în tinda casei țărănești, sub formă de platformă de piatră sau de cărămidă, înălțată, amplasată sub un horn, pe care se face focul pentru a pregăti mîncarea. ♦ Parte plană din interiorul cuptorului (de pîine) sau al sobei, care susține boltitura și unde se face focul. ◊ expr. A nu mai avea nici (sau decît) cenușă în vatră = a fi foarte sărac. A nu-i mai rămîne (cuiva) nici cenușă în vatră = a sărăci. Nu-i ard (cuiva) tăciunii în vatră v. arde. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră v. cenușă. A nu avea nici tăciune în vatră v. tăciune. ♦ Suprafață plană care prelungește (și susține) cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ expr. A îmbătrîni în vatră = a rămîne fată bătrînă, nemăritată. A rămîne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A sta (sau a cloci) pe vatră = a) a lenevi (la căldură), a trîndăvi; b) a rămîne indiferent la ceea ce se petrece în jur. A fi (sau a sta) pe vatră = (despre femei) a fi lăuză. A da (sau a cădea) pe vatră = (despre femei) a naște. ♦ (înv.) Altar pe care se aduceau jertfe. ♦ ext. (pop.) Încăpere unde se află vatra și unde se pregătește mîncarea. ♦ (mai ales cu determ. ca „de foc”, „focului ) Loc sumar amenajat pe sol și neacoperit unde se face foc. 2 Așezare stabilă (sălaș, locuință, casă). A stat la acea vatră patruzeci de zile (SADOV.). ◊ Loc.adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ◊ expr. A(-i) cădea cuiva în vatră = a) se spune despre un oaspete nedorit, neașteptat; b) se spune despre o tînără necăsătorită care se stabilește la casa unui bărbat de la care urmează să aibă un copil. A se prinde cu mîinile de vatră v. mînă. ♦ poet. (mai ales cu determ. ca ”părintească„, ”străbună") Loc de origine, de baștină; ext. țară natală, patrie. Vesel, fericit și nedorind alta decît a se întoarce la vatra părintească (D. ZAMF.). ◊ expr. A lăsa la vatră = a elibera un ostaș care și-a făcut stagiul militar; a demobiliza. ♦ analog. Adăpost, culcuș, cuib (cu pui) al unui animal sălbatic. 3 Centrul, locul principal al unei așezări; loc pe care s-a construit sau se construiește o așezare umană; zonă locuită a unei așezări umane. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se află casele și anexele gospodărești ale satului. ♦ Așezare omenească (primară în raport cu altele dezvoltate ulterior). 4 fig. Loc unde este concentrată o activitate (administrativă, culturală etc); loc, centru de unde se răspîndesc anumite idei, influențe etc.; focar. Cultul pentru Roma, pentru vatra latinității (PERP.). 5 (tehn.) Parte inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic pe care se așază materialul (care urmează a fi) prelucrat. ♦ Parte a forjei pe care se așază și se arde combustibilul. 6 Porțiune de teren, pe un cîmp, care se deosebește de restul locului prin vegetația diferită sau prin lipsa vegetației. • pl. vetre, (reg.) vatre. și (reg.) vatără s.f. /cuv. autoh.; cf. alb. vatrë.