vátră f., pl. vetre (ngr. váthra, și váthron, vgr. bá-, treaptă, scaun, temelie, de unde vine și alb. vátră, ĭar sîrb. rut. ceh. slovac vatra, pol. watra, vine din rom.). Locu pe care se află un sat orĭ o casă: vatra satuluĭ, vatra caseĭ. Locu unde arde focu în bucătăriile primitive (adică fără plită): ĭ-a luat și cenușa din vatră (l-a jăfuit de tot). Fig. Locuință (ca fr. foyer, vatră, d. feu, foc): soldațiĭ trimeșĭ la vatră (adică „liberațĭ”). Țigan de vatră, Țigan statornic, nu de șatră, nu cu cortu, nu nomad. V. siliște.