vechime s.f. 1 Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ (mai ales cu determ. adj. sau introduse prin prep. „de”) Timpul scurs de cînd a apărut, de cînd există, de cînd durează ceva. Armata noastră nouă... n-are o vechime mai mare decît un deceniu (SADOV.). 2 Vreme de demult, timpuri îndepărtate; epocă veche a civilizației, în special perioada antică. Unul rostea o istorie din vechime (SADOV.). ♦ Colect. Oamenii din trecut. Văduva nu mai scotea veșmintele cernite. Așa era obiceiul vechimei (ODOB.). 3 Activitate (îndelungată) într-un post, într-o funcție etc. ♦ Perioadă de timp în care cineva a prestat o anumită muncă, a deținut un post, o funcție. ◊ Loc.adv. La vechime = (calc după fr. „à lancienneté”) pe baza vechimii (în muncă), după vechime. • pl. -i. /vechi² + -ime.