veghe s.f. 1 Faptul de a rămîne treaz noaptea, de a nu dormi în timpul nopții; stare fiziologică a unei ființe, caracterizată prin deplina activitate a centrilor nervoși; trezie, nesomn, veghere, (înv.) vigilie. O ușoară abia simțită bătaie în ușă curmă intimitatea veghei... lui Mircea (TEOD.). ♦ Veghere la căpătîiul unui bolnav pentru a-l îngriji. Era obosit de nopțile de veghe de la spital. 2 (de obicei în constr. cu vb. „a sta”, „a pune”, „a fi”, de care se leagă prin prep. „de”) Faptul de a veghea, ocrotire, pază. Veghea soldaților a durat toată saptămîna. ◊ Loc.adj. De veghe = de strajă, de pază ∆ Lumină de veghe = lumină slabă produsă de diferite corpuri de iluminat, aprinsă în timpul nopții. ◊ Fig. Opera scriitorului stă de veghe deasupra locului tăcerii sale (E. LOV.). ♦ Concr. Persoană sau grup de persoane care veghează pe cineva sau ceva; strajă, gardă, santinelă. 3 Priveghi (la un mort). 4 Veghere petrecută în rugăciuni. • pl. veghi, /de la veghea, prin derivare regresivă.