veleat s.n. 1 (înv.) An (considerat ca unitate cronologică). ♦ ext. Termen, dată calendaristică. ♦ (pop.; mai ales constr. cu vb. „a veni”, „a sosi”, „a se împlini”) Termen final; restr. sfîrșitul vieții, moarte; soroc. Mi-a venit veleatul... O tărie mai am... să nu-mi ascunz sfîrșitul (DELAVR.). ◊ expr. A(-i) face (cuiva) veleatul = a omorî. A-i ieși veleatul = a se învechi. 2 (arh.) Durată a vieții, trai; soartă, destin. Să trăiesc în inima ta cît ți-a fi și ție veleatul pe lumea asta (CAM.). ♦ poet. Perioadă determinată de timp; epocă istorică. Lacul rău își avea tainele venite din vechi veleaturi (VOIC.). • pl. -uri. și (înv.) velet, văleat s.n. /<slav. въ лѣто „în anul”.