veni (vin, -it), vb. – 1. A merge către, a se apropia de. – 2. A sosi. – 3. A se prezenta, a face o vizită. – 4. A se învoi, a cădea la învoială. – 5. A așeza, a potrivi. – 6. A se afla, a fi situat. – 7. A purcede, a proveni. – 8. A se umfla, a crește apa unui rîu. – 9. A se potrivi. – 10. A izvorî, a emana. – 11. A trece, a se transmite. – 12. A interesa, a privi. – 13. A se produce, a se face. – 14. A se deștepta, a se manifesta. – 15. A avea dispoziție, a avea chef. – 16. A se petrece, a se întîmpina. – 17. A surveni, a ataca. – 18. A ieși. – 19. (Popular, cu după) A accepta o tînără în căsătorie. – Mr. vin, vińu, vinit, vinire, megl. vin(iri), istr. viru. Lat. venῑre (Pușcariu 1887; REW 9200), cf. vegl. vener, it. venire, prov., fr., sp. venir, cat. vindre, port. vir. – Der. venire, s. f. (venită; sosită); venit, s. n. (venire; sosire; cîștig, rentă); venitură, s. f. (aluviune; venetic); viitor, adj. (care vine; s. n., timpul care urmează prezentului), var. înv. viitoriu, format pornind de la subj. să viu, să vie, ca puitor < pune; viitorime, s. f. (posteritate); viitorie, s. f. (înv., viitor); viitură, s. f. (venire; umflare, creștere apei). – Din rom. provine rut. wenit „rentă” (Miklosich, Wander., 20). Der. neol. conveni, vb., v. mai sus; contraveni, vb.; contravenți(un)e, s. f.; deveni, vb.; interveni, vb.; intervenți(un)e, s. f.; preveni, vb.; preveniență, s. f. (atenție); prevenit, s. m. (acuzat); prevenitor, adj. (atent); preventiv, adj.; prevențiune, s. f. (închisoare preventivă); proveni, vb.; proveniență, s. f.; supraveni, vb.; reveni, vb.