Definiția cu ID-ul 941300:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VERDE1 s. n. Una dintre culorile spectrului solar, situată între galben și albastru; este culoarea frunzelor, a ierbii fragede etc. Cîmpia Prutului se întindea în nemărginit; cirezi albe pătau verdele pășunilor. SADOVEANU, O. VIII 83. Soarele se cobora tot mai mult peste dealurile cu; verdele aproape negru, spre asfințit. CAMIL PETRESCU, O. I 313. Păduri nesfîrșite pătează spinările pietroase într-un verde închis. SAHIA, N. 29. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese. EMINESCU, O. IV 328. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărțile de joc) care are figuri sau desene în formă de frunză. Fiecare are să ridice cîte o carte.; dacă ridică de verde, o pune la nas. MARIAN, Î. 198; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre persoane) cu ochii verzi și cu părul negru. Și o femeie de verde, care-ți vrea răul. C. PETRESCU, C. V. 258. Cum este amanta dumitale? – Cum să fie adică?De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, T. II 97. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face rău, a-i veni amețeală. ♦ (Rar) Cantitate mare; cîtă frunză și iarbă (v. frunză). Cînd vei fi într-un năcaz mare, să sufli în el [în corn] că vor ieși verde de cătane, de va fi greu pămîntul de ei. RETEGANUL, P. II 70.