vergur, -ă s.f., adj. (înv., reg.) 1 s.f. Fecioară. ♦ (bis.; pe lîngă subst. ca „Maria”, „Sfînta” etc.) Maica Domnului, Fecioara Maria. 2 adj. Virgin. ◊ (bis.; cu val. de calificativ dat Maicii Domnului, Fecioara Maria) Rugăciunile Maicei cei pururea Vergure (ȘINC.). ◊ Ext. Trupul ei curat, vergur, se cutremură (AGÂR.). ◊ Fig. Simțeam că inima mea vergură era deja în fierbere (PER.). 3 adj. (despre terenuri, păduri etc.) Care este neexploatat, neexplorat. • pl. -i, -e. și vărgură s.f., adj. /lat. *virgŭla, dim. lui virgo, -inis.