VERIȘCAN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Familiar, mai ales la vocativ, m.) Văr (2). Pre legea mea... nu înțeleg nimica, verișcane. DELAVRANCEA, O. II 263. Bună ziua, verișcane. Ian spune-mi, mă rog, n-ai flămînzit aici de ieri? SBIERA, P. 285. Așa o fi, verișcane; dară mie pare că tot nu-mi vine a crede. ISPIRESCU, L. 257.