VEȘMÎNT, veșminte, s. n. Orice obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. Călcînd peste cioburi de sticlă, tinichele și resturi de veșminte. ARDELEANU, D. 177. Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. Bine-i stă mîndrei gătată Cu veșminte de la șatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ Fig. Munții care înconjurau Azuga purtau veșmîntul verde sau alb. PAS, L. II 156. Cerul și-a schimbat veșmîntul. Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, B. 20. – Variante: veștmînt (SADOVEANU, O. III 216, EMINESCU, O. I 226, ALEXANDRESCU, P. 135), vestmînt (C. PETRESCU, C. V. 238, COȘBUC, P. I 112, CARAGIALE, O. III 92), vesmînt (DUMITRIU, N. 6) s. n.