VEȘNICIE, veșnicii, s. f. (Și în forma vecinicie) Faptul de a exista veșnic; spațiu sau timp cu o existență veșnică; eternitate, vecie. Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 45. Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie. ALECSANDRI, P. I 119. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. Dă poroncă să-i culce în casa cea de aramă înfocată, ca să doarmă pentru veșnicie. CREANGĂ, P. 249. Vin’... Că de-a- cum pe vecinicie Ție sufletul îmi vînd! ALECSANDRI, P. I 10 ♦ Număr infinit (sau foarte mare); șir nesfîrșit. În priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I 200. – Variantă: vecinicie s. f.