VIBRARE, vibrări, s. f. Faptul de a vibra. 1. Vibrație (1). Clopotul avea o vibrare de cîntec, pe care n-am mai auzit-o de-atunci niciodată. SADOVEANU, O. VIII 215. O divină melodie... printre frunzi alin adie Și tot crește mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă, Pîn’ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă. ALECSANDRI, P. A. 126. 2. Tremurare (ușoară), pîlpîire. Ești fericită ca o zi cu soare: O gingașă vibrare de lumină Din creștet blond și pînă la picioare. D. BOTEZ, P. O. 100. 3. Emoție, simțire puternică. Inima lui crește plină. De o tainică vibrare. ALECSANDRI, P. A. 122. 4. (Tehn.) Acțiunea de îndesare a materialelor gra- nulare de construcție prin lovire ușoară și des repetată cu ajutorul vibratoarelor.