vibrație s.f. 1 (fiz.) Mișcare oscilatorie periodică, de mică amplitudine și de frecvență relativ înaltă a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. El se trudește... să redea tremurul apei, vibrația aerului (OPR.). ◊ Loc.adj. De vibrație = vibratoriu. ◊ Loc.vb. A pune în vibrație = a face să vibreze. ◊ Fig. Latura coloristică a obiectelor în care intuiește vibrația însăși a universului (CĂL.). Undă propagată într-un mediu elastic produsă de o astfel de mișcare. ♦ Poet. Pîlpîire, tremurare ușoară; lucire, sclipire (tremurătoare sau intermitentă). Vibrația orbitoare a dimineții (BART). 2 Sunet sau complex de sunete produse prin vibrarea unui corp (elastic); spec. sunet prelung care ia naștere prin lovirea unui obiect metalic. Auzea din toate părțile... o vibrație de clopot (TEOD.). ♦ Modulație; rezonanță. O voce de bas, de o adîncime și de o vibrație nemaipomenită (VIN.). 3 Fig. Emoție puternică, trăire intensă, înfiorare, freamăt. Tot sufletul cu vibrația lui (ARGH.). • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) vibrațiune s.f. /<fr. vibration, lat. vibratĭo, -onis.