viclean, -ă adj. 1 (despre oameni) Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzîndu-și adevăratele intenții (reprobabile); care profită de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile; care este fățarnic, ipocrit, perfid. Cum ai putut să mă minți atît de hain, femeie vicleană? (CA. PETR.). ◊ (subst.) Celui tare nu i se poate împotrivi decît cel viclean (SADOV.). ◊ Analog. (despre animale) A umblat mult prin pădure să prindă vicleana vulpe. ◊ Fig. Noaptea umedă și vicleană o pătrunsese pînă în oase (VIN.). ♦ (cu sens atenuat) Care este șiret, șmecher, isteț. Un copil viclean. 2 (despre fizionomia, manifestările etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează viclenie; care este specific omului viclean. Avea tot această tendință vicleană (FIL.). ◊ (adv.) Muierea a zîmbit viclean (VOIC.). ◊ Expr. A ridica cuvinte viclene asupra cuiva v. ridica. 3 (înv., pop.; despre oameni) Care își calcă credința sau cuvîntul dat; care este necredincios; trădător. ♦ Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgîn. Domni vicleni jurau pe spadă Să sfarme sfînta noastră lege (GOGA). ♦ (subst. m.) Duh necurat, drac. ◊ Cel viclean = Satana. • pl. -eni, -ene. și (înv.) hiclean, -ă adj. /<magh. hitlen; viclean, prin hipercorecție.