vicleșug s.n. (înv., pop.) 1 Viclenie; șiretlic. Și-apus în gînd să descopere vicleșugul babei (CR.). ◊ Loc.adv. Cu (sau prin) vicleșug = în mod viclean; prin înșelătorie. Se apropie cu vicleșug și puse cada cît mai aproape (VOIC.). 2 (mai ales în legătură cu vb. ca „a face”, „a lucra”) Trădare, uneltire. Au făcut vicleșug împotriva domnitorului. • pl. -uri. și (înv.) hicleșug, hitleșug s.n. /<magh. hitlenség; vicleșug, prin hipercorecție.