VICTORIE. Subst. Victorie, biruință, biruire, învingere, înfrîngere, izbîndă, triumf, triumfare (rar); succes, reușită, reușire (rar), izbutire. Glorie, mărire, onoare, slavă, fală, faimă, renume. Laurii victoriei. Învingător, biruitor. Adj. Victorios, biruitor, învingător, izbînditor (rar), triumfător; triumfal, triumfalnic (neobișnuit). Învins. Vb. A fi victorios, a ieși victorios, a obține (a repurta) o victorie; a birui a învinge, a înfrînge, a izbîndi, a triumfa; a repurta un succes, a reuși, a izbuti. A se acoperi de glorie. Adv. (În mod) victorios. V. cîștig, glorie, succes.