vigoare s.f. 1 Stare de sănătate deplină (fizică și psihică), putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. loanide se simțea invadat de o vigoare sufletească nouă (CĂL.). ♦ Însușire, proprietate de a exprima pregnant idei, sentimente etc. Vigoarea veseliei lui Rabelais... ne subjugă (VIANU). 2 (jur.) Valabilitate, putere de aplicare a unei legi, a unei dispoziții. ◊ Loc.adj. În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.; mai ales în legătură cu vb. „a fi”, „a rămîne”) care este valabil, care se aplică într-o anumită perioadă de timp; care este în curs de aplicare. Programa în vigoare pare puțin prea încărcată. ◊ Expr. A pune în vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) = a pune în aplicare. A intra în vigoare v. intra. • /<fr. vigueur, lat. vĭgor, -oris.