VIOI, VIOAIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; care arată agerime, iuțeală în mișcări, în manifestări etc.; zburdalnic, sprinten. De-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni. IOSIF, PATR. 8. De felul lui era om vioi și bun de petrecere. CARAGIALE, O. III 62. Ochiul înghețat i-l umplu gînduri negre de amor, Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. Fost-ai, badeo, om vioi, Și-ai agiuns chiar un strigoi. ALECSANDRI, P. P. 338. ♦ (Despre ochi, p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. Își revenise; ochii-i erau vioi, dar nu scotea o vorbă. VORNIC, P. 177. Bătrînul pensionar arendaș avea o înfățișare mai vioaie și glasul cutezător. REBREANU, R. II 70. Ochii ăia mari, frumoși și vioi... piciorușul ca de zînă și, în sfîrșit, totul nu putea să fie decît de fată. ISPIRESCU, L. 20. 2. Viu, aprins, strălucitor. Stelele străluceau vioaie. SADOVEANU, O. I 57. Deodată zărim în văzduh, în fund, un fum luminos alburiu, apoi și lumina electrică se arată vioaie, pîlpîind. id. ib. VII 226. ◊ (Adverbial) Pînzele de paianjen străluceau vioi în lună. EMINESCU, N. 38. ♦ (Despre sunete, melodii) Cu ritm puternic, accentuat, săltăreț. În sunetul vioi și zguduitor al muzicii iese în coloană de marș regimentul. SADOVEANU, O. VI 231. 3. (Rar, despre stări sufletești) înflăcărat, aprins, puternic, intens. Copilița Duce-un dor vioi cu sine, Duce dorul de iubit. ALECSANDRI, P. III 400.