violent, -ă adj. 1 (despre oameni) Care are o fire nestăpînită, care se înfurie ușor; care se caracterizează prin lipsa controlului asupra propriilor porniri, reacții, sentimente și prin manifestări de nestăpînită asprime, duritate, brutalitate (față de cineva) în anumite împrejurări sau situații; impulsiv, brutal, irascibil. Era violent și autoritar (CĂL.). ♦ (despre manifestările, acțiunile etc. ale oamenilor) Care denotă violență, impulsivitate, brutalitate. A scris o scrisoare violentă primarului (CA. PETR.). ◊ (adv.) A deschis ușa violent și a chemat bătrîna (POPA). ♦ (despre acțiunea, conținutul unor opere literare, cinematografice etc.) Care prezintă, înfățișează fapte, întîmplări etc. de o mare duritate, brutalitate. Îi interzise băiatului să se mai uite la filme violente. 2 Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. Conțescu avea un atac violent de uremie (CĂL.). ♦ (despre culori, lumini etc.) Care este izbitor, țipător; tare, viu, puternic. ♦ (despre sentimente, stări sufletești, senzații etc.) Care se manifestă, care se dezlănțuie cu o forță ce nu poate fi potolită. Ea visa iubiri violente în condiții imposibile (CĂL.). ♦ (despre sunete, zgomote) Care se produce sau este emis cu o intensitate extrem de mare. ♦ Care produce o impresie extrem de puternică asupra simțurilor; care șochează. ♦ (despre mirosuri, parfumuri etc.) Care este foarte pătrunzător; care displace, deranjează prin intensitate. 3 Care se face cu forța; care se bazează pe agresivitate, pe brutalitate, pe duritate; brutal, silnic. Ai avut și ai hărțuieli, anchete, imixtiuni violente (SADOV.). ◊ Moarte violentă v. moarte. • sil. vi-o-. pl. -ti, -te. /<fr. violent, it violenta, lat viŏlentus, -a, -um <violare „a lovi”.