vistierie s.f. I (în Ev. Med., în Țările Rom.) Instituție care administra veniturile țării și ale domnului; (înv.) vistier. Se plătea din casa rezervei vistieriei (BĂLC.). ◊ Logofăt de vistierie v. logofăt. ♦ Locul unde se păstrau aceste venituri, împreună cu obiectele îmbrăcăminte necesare domnului și curții domnești. II (înv.) 1 Încăpere, cameră (ascunsă vederii). 2 Locuință, adăpost. 3 Încăpere pentru păstrarea cerealelor, a alimentelor. III (înv.) 1 Loc (clădire, cameră, ladă etc.) în care se păstrau obiecte de metal prețios, bijuterii, bani etc. 2 (pop.) Cantitate mare de monede de aur sau de argint, de bijuterii, de pietre prețioase; ext. avuție, bogăție. Luase cu el toată visteria (XEN.). ♦ Fig. Ceea ce este socotit frumos, prețios, folositor etc. Ies sîni și brațe, rază după rază, visteria trupului, domol (VOIC.). IV (relig.) Cameră, încăpere a templului din Ierusalim, în care se păstrau obiectele de cult, ofrandele etc. • sil. -ti-e-. pl. -ii. g.-d. -iei. și visterie s.f. /vistier + -ie.